Boboteaza

Aghiasma mare – originea, vechimea şi rolul ei în viaţa creştinilor

În fiecare an, la data de 6 ianuarie, Biserica noastră Ortodoxă Română, prăznuieşte botezul Domnului nostru Iisus Hristos, în râul Iordanului, de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.

În această zi, în toate bisericile, se săvârşeşte sfinţirea aghiasmei mari, care este cea mai de seamă ierurgie, dintre ierurgiile privitoare la lucruri.

Apa a fost considerată totdeauna ca fiind una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit în viaţa casnică şi gospodărească a omului, după cum spunea Părintele Profesor Doctor Ene Branişte.

Cuvântul grecesc agheasmă (popular aiazmă) însemnează sfinţire şi este de două feluri: mare şi mică. Agheasma mare se săvârşeşte o singură dată pe an (la Bobotează), iar cea mică, la mai multe ocazii sau date, din cursul anului bisericesc.

Agheasma mare (ό μέγας άγιασμός̣) se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea botezării Domnului, de către Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, în râul Iordanului şi se săvârşeşte, atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa, cu care preoţii botează casele, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte aghiasma, pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

Este numită Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită, printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său în apa Iordanului. Slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi mai solemnă ca la Agheasmă mică, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei, pomenesc şi proslăvesc îndeosebi botezul Domnului în apele Iordanului.

În ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea apei se face de obicei chiar în biserică (în pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, acum, ea, aminteşte de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului; iar, în ziua Bobotezei, ea se face după Sfânta Liturghie, în biserică sau în faţa bisericii aminteşte de însuşi botezul Mântuitorului în apele Iordanului; de aceea, se face de obicei în chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică.

Originea şi vechimea. Părintele Profesor Doctor Ene Branişte spunea, că sfinţirea apei de la Bobotează era legată de botezul catehumenilor, care se săvârşea în ajunul praznicului, seara (până târziu noapte) şi pentru care se sfinţea apa necesară de botez. Ulterior, desfiinţându-se catehumenatul şi generalizându-se pedobaptismul, s-a păstrat sfinţirea apei, legată ce praznic, ea căpătând altă semnificaţie. Precum accentuează arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în ziua Bobotezei, se face nu numai reînnoirea botezului Domnului şi a harului botezului primit de fiecare dintre noi. Teodor Lectorul pune pe seama patriarhului monofizit Petru Fullo al Antiohiei (sec. V) hotărârea de a se săvârşi sfinţirea apei în ajunul Bobotezei, seara. În secolul VI, unul dintre pelerinii apuseni la Locurile Sfinte (Antonim din Piacenza) descrie, cum se făcea pe atunci „botezul” la apele Iordanului, în dimineaţa marelui praznic.

Originea slujbei Agheasmei mari este, Ierusalimul, unde se păstra amintirea puternică a botezului Mântuitorului, prin mâna Înainte-Mergătorului Ioan Botezătorul, în apele Iordanului şi de aici, ea s-a răspândit la Antiohia, apoi la Constantinopol şi în Asia Mică. De aceea, rânduiala de azi a slujbei Agheasmei mari e atribuită de tradiţie, în întregime, Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimul (+638), căruia i se atribuie troparele ce se cântă la începutul slujbei, cât şi frumoasa rugăciune pentru sfinţirea apei. Această slujbă se află, în diverse variante foarte asemănătoare între ele, în riturile liturgice ale tuturor Bisericilor orientale necalcedoniene (la armeni, la copţi, etiopieni, sirienii iacobiţi), şi a influenţat, într-o mare măsură, chiar ritualul corespunzător din ritul liturgic roman (catolic).

În ceea ce priveşte efectele Agheasmei mari, asupra vieţii creştinilor, ni-l arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei mari şi al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin atingerea Sa de apa Iordanului în care S-a botezat, a sfinţit nu numai pe apa râului Iordan, ci însăşi firea apelor în general, a apelor de pretutindeni, făcând din ele un factor de purificare şi de sfinţire, prin energia divină introdusă în apa Iordanului, precum cântăm în troparul din rânduiala slujbei: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”. De aceea, apa sfinţită la Bobotează posedă, într-o măsură mult mai mare, darurile şi puterea tămăduitoare şi sfinţitoare a Agheasmei mici.

De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Omilia XXIV”, despre Botezul Domnului. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas anume, numit vasul de agheasmă, sau agheasmatar, şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii).

Întrebuinţarea şi păstrarea Aghiasmei mari în casele creştinilor. Agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase (sticle) curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-însa pe nemâncate, în zilele de post şi ajunare sau la sărbători mari fie înainte, fie după biserică. Se obişnuieşte (mai ales în Moldova) să se guste dintr-însa timp de opt zile în şir, mai ales de la ajunul Bobotezei, până la odovania praznicului, adică până la 13 ianuarie inclusiv, îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând agheasmă şi apoi anafură (când ne împărtăşim, agheasmă se ia după împărtăşanie, iar când luăm numai anafură, agheasmă se ia înainte de anafură, pentru că anafura este binecuvântată pe când aghiasma este sfinţită).

Uneori se stropesc cu agheasmă casele şi lucrurile dintr-însele, curţile, viile şi anumite obiecte din uzul pietăţii particulare (cruciuliţe, iconiţe ). În caz de boală, bolnavii gustă agheasmă sau se stropesc cu ea părţile bolnave ale trupului, spre a ajuta tămăduire.

Dacă prisoseşte sau s-a învechit, nu trebuie aruncată oriunde, ci să o vărsăm în loc neumblat şi curat, pentru a nu fi pângărită.

Atât Agheasma mare, precum şi cea mică, este împreunată cu obiceiul „mersului cu botezul”. Peste tot în ajunul Bobotezei, iar în unele părţi încă de două sau trei ori pe an (la înălţarea Sfintei Cruci, în Vinerea Izvorului Tămăduirii şi, pe alocuri, la 1 august sau înainte de 14 septembrie), preoţii merg cu botezul, stropind casele şi pe credincioşi cu agheasmă şi cântând troparul: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…” (la Bobotează) sau „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…” (în celelalte ocazii).

Să ne curăţim şi noi sufletele, participând la minunea sfinţirii firii apelor şi gustând din Aghiasma cea mare, ce se săvârşeşte în fiecare biserică ortodoxă, la data de 6 ianuarie, căci numai aşa vom putea retrăi, sărbătoarea botezului Domnului nostru Iisus Hristos, de către Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, în râul Iordan.


Aghiasma mare – originea, vechimea şi rolul ei în viaţa creştinilor

În fiecare an, la data de 6 ianuarie, Biserica noastră Ortodoxă Română, prăznuieşte botezul Domnului nostru Iisus Hristos, în râul Iordanului, de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.

În această zi, în toate bisericile, se săvârşeşte sfinţirea aghiasmei mari, care este cea mai de seamă ierurgie, dintre ierurgiile privitoare la lucruri.

Apa a fost considerată totdeauna ca fiind una dintre cele patru stihii sau elemente constitutive primordiale ale cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul) şi este, totodată, elementul natural cel mai util şi cel mai folosit în viaţa casnică şi gospodărească a omului, după cum spunea Părintele Profesor Doctor Ene Branişte.

Cuvântul grecesc agheasmă (popular aiazmă) însemnează sfinţire şi este de două feluri: mare şi mică. Agheasma mare se săvârşeşte o singură dată pe an (la Bobotează), iar cea mică, la mai multe ocazii sau date, din cursul anului bisericesc.

Agheasma mare (ό μέγας άγιασμός̣) se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea botezării Domnului, de către Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, în râul Iordanului şi se săvârşeşte, atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa, cu care preoţii botează casele, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte aghiasma, pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

Este numită Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită, printr-o dublă epicleză, iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său în apa Iordanului. Slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi mai solemnă ca la Agheasmă mică, iar cântările şi rugăciunile din cursul ei, pomenesc şi proslăvesc îndeosebi botezul Domnului în apele Iordanului.

În ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea apei se face de obicei chiar în biserică (în pronaos), dimineaţa, după Utrenie, cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, acum, ea, aminteşte de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul în pustiul Iordanului; iar, în ziua Bobotezei, ea se face după Sfânta Liturghie, în biserică sau în faţa bisericii aminteşte de însuşi botezul Mântuitorului în apele Iordanului; de aceea, se face de obicei în chip mai solemn, prin ieşirea afară din biserică.

Originea şi vechimea. Părintele Profesor Doctor Ene Branişte spunea, că sfinţirea apei de la Bobotează era legată de botezul catehumenilor, care se săvârşea în ajunul praznicului, seara (până târziu noapte) şi pentru care se sfinţea apa necesară de botez. Ulterior, desfiinţându-se catehumenatul şi generalizându-se pedobaptismul, s-a păstrat sfinţirea apei, legată ce praznic, ea căpătând altă semnificaţie. Precum accentuează arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în ziua Bobotezei, se face nu numai reînnoirea botezului Domnului şi a harului botezului primit de fiecare dintre noi. Teodor Lectorul pune pe seama patriarhului monofizit Petru Fullo al Antiohiei (sec. V) hotărârea de a se săvârşi sfinţirea apei în ajunul Bobotezei, seara. În secolul VI, unul dintre pelerinii apuseni la Locurile Sfinte (Antonim din Piacenza) descrie, cum se făcea pe atunci „botezul” la apele Iordanului, în dimineaţa marelui praznic.

Originea slujbei Agheasmei mari este, Ierusalimul, unde se păstra amintirea puternică a botezului Mântuitorului, prin mâna Înainte-Mergătorului Ioan Botezătorul, în apele Iordanului şi de aici, ea s-a răspândit la Antiohia, apoi la Constantinopol şi în Asia Mică. De aceea, rânduiala de azi a slujbei Agheasmei mari e atribuită de tradiţie, în întregime, Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimul (+638), căruia i se atribuie troparele ce se cântă la începutul slujbei, cât şi frumoasa rugăciune pentru sfinţirea apei. Această slujbă se află, în diverse variante foarte asemănătoare între ele, în riturile liturgice ale tuturor Bisericilor orientale necalcedoniene (la armeni, la copţi, etiopieni, sirienii iacobiţi), şi a influenţat, într-o mare măsură, chiar ritualul corespunzător din ritul liturgic roman (catolic).

În ceea ce priveşte efectele Agheasmei mari, asupra vieţii creştinilor, ni-l arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei mari şi al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin atingerea Sa de apa Iordanului în care S-a botezat, a sfinţit nu numai pe apa râului Iordan, ci însăşi firea apelor în general, a apelor de pretutindeni, făcând din ele un factor de purificare şi de sfinţire, prin energia divină introdusă în apa Iordanului, precum cântăm în troparul din rânduiala slujbei: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”. De aceea, apa sfinţită la Bobotează posedă, într-o măsură mult mai mare, darurile şi puterea tămăduitoare şi sfinţitoare a Agheasmei mici.

De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust, ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Omilia XXIV”, despre Botezul Domnului. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas anume, numit vasul de agheasmă, sau agheasmatar, şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii).

Întrebuinţarea şi păstrarea Aghiasmei mari în casele creştinilor. Agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase (sticle) curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-însa pe nemâncate, în zilele de post şi ajunare sau la sărbători mari fie înainte, fie după biserică. Se obişnuieşte (mai ales în Moldova) să se guste dintr-însa timp de opt zile în şir, mai ales de la ajunul Bobotezei, până la odovania praznicului, adică până la 13 ianuarie inclusiv, îndeosebi cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând agheasmă şi apoi anafură (când ne împărtăşim, agheasmă se ia după împărtăşanie, iar când luăm numai anafură, agheasmă se ia înainte de anafură, pentru că anafura este binecuvântată pe când aghiasma este sfinţită).

Uneori se stropesc cu agheasmă casele şi lucrurile dintr-însele, curţile, viile şi anumite obiecte din uzul pietăţii particulare (cruciuliţe, iconiţe ). În caz de boală, bolnavii gustă agheasmă sau se stropesc cu ea părţile bolnave ale trupului, spre a ajuta tămăduire.

Dacă prisoseşte sau s-a învechit, nu trebuie aruncată oriunde, ci să o vărsăm în loc neumblat şi curat, pentru a nu fi pângărită.

Atât Agheasma mare, precum şi cea mică, este împreunată cu obiceiul „mersului cu botezul”. Peste tot în ajunul Bobotezei, iar în unele părţi încă de două sau trei ori pe an (la înălţarea Sfintei Cruci, în Vinerea Izvorului Tămăduirii şi, pe alocuri, la 1 august sau înainte de 14 septembrie), preoţii merg cu botezul, stropind casele şi pe credincioşi cu agheasmă şi cântând troparul: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…” (la Bobotează) sau „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău…” (în celelalte ocazii).

Să ne curăţim şi noi sufletele, participând la minunea sfinţirii firii apelor şi gustând din Aghiasma cea mare, ce se săvârşeşte în fiecare biserică ortodoxă, la data de 6 ianuarie, căci numai aşa vom putea retrăi, sărbătoarea botezului Domnului nostru Iisus Hristos, de către Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, în râul Iordan.